
CÂND NOAPTEA GREA
Când noaptea grea a necredinţei,
Se lasă rece peste fire,
Mijesc fiorii neputinţei
Uitând de Nuntă şi de Mire.
Iar dacă-n Sus ridic privirea,
Mă vor mustra preablând din stele
Atâtea raze..., şi Iubirea,
În neagra noapte-a vieţii mele.
Va picura din raze rouă,
Oprindu-se timid pe geană,
Vestind că-n zori o zi mai nouă
Va pune-alin pe orice rană.
Aştept, Iisuse, ca seninul
Să înfloresca-n albăstrele
Cu inima având preaplinul
De plânse versurile mele.
Presimt că-n roua dimineţii
Va străluci doritul Soare,
Şi toată negura tristeţii
Va cerne stele-a Sărbătoare.
Iisuse, fă-mi mărgăritare
Din roua lacrimilor reci,
Şi fă să strălucească-n Soare
Nădejdea şi Iubirea-n veci.
Şi iartă-mi, Doamne, necredinţa
Când uit că braţul Tău mă ţine...
Şi-ţi mulţumesc de biruinţa
Ce-o-mpart cu fraţii şi cu Tine!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu