sâmbătă, 28 februarie 2009

Lăsaţi copiii!


Doare când fătul încă nenăscut,

Ce-şi cântă-n burta mamei răsăritul
S-audă de la doctor dramaticul răspuns:
“Ai fost doar o greşeală, eu îţi voi fi sfârşitul!”

Doare când un puştan de zece ani
Aşteaptă-nfierbantat pauza mare
Şi, cum a ‘nvăţat de la cei mari,
Fumează pân’ la filtru o ţigare!

Doare şi alergarea unei fete,
Ce-şi ţine pruncul strâns la al său piept,
Prin nepăsare, osândă şi dispreţ,
Cerşind la cei cu milă, al fiului ei drept!

Doare când, din certuri conjugale,
Familii se destramă şi dispar,
Copiii sunt jucaţi în tribunale
Ca într-un joc al unui trib barbar!

Doare şi chinul din spitale,
Acolo unde copii bolnavi şi trişti
Prind rădăcini în grele suferinţe,
Uitaţi de ai lor semeni egoişti!

Dragi oameni mari, ce-aţi fost copii odată,
De ce vă tot jucaţi cu-aceste flori,
Şi ridicând din umeri la plânsul ce-i înneacă
Vă răcoriţi cu lacrimile lor?

De ce îi ardeţi pe altarul lumii,
Crescându-i în învăţături străine,
Şi n-ascultaţi odată îndemnul lui Iisus:
“Oameni, lăsaţi copiii să vină la Mine!”

Dacă-i iubiţi, aşa cum v-arătaţi,
Nu le mai frângeţi a lor aripioare,
Ei vă vor trimite raze de Lumină,
Lăsaţi-i doar să zboare, să zburde către Soare!

Slăvit să fie Domnul!

vineri, 20 februarie 2009

Cristian Pomohaci - Doamne,Esti A Mea Iubire !

Doamne esti a mea iubire
Tu esti tot ce mi-a ramas
Vie orice prigonire
Eu de tine nu ma las

Doamne Tu le stii pe toate
Gandul inimii mi-l stii
Tu mi-alini cu bunatate
Toate zilele pustii

Ochii mi-i ridic spre Tine
Plini de rugaciuni si dor
Tu esti totul pentru mine
Scumpul meu Mantuitor

A mea inima intreaga
Langa tine vreau sa-o tin
Doamne Tu pe veci mi-o leaga
Ca sa fie a Ta deplin
Sa-ti urmeze si sa-Ti cante
Si sa faca tot ce-I spui
Fara sa se inspaimante
De puterea nimanui

Tu mi-ai fost a mea iubire
Si-ajutor in tot ce-am tras
Vie orice prigonire
Eu Iisuse nu te las
Vie orice prigonire
Eu Iisuse nu te las

versuri scrise de fr.Traian Dorz

joi, 5 februarie 2009

Păşesc sfios


(În sfârşit, cu ajutorul Domnului, am putut ajunge pentru întâia oară la o Adunare a Oastei, în Biserica din oraşul meu, iar seara am scris aceste rânduri)


Păşesc sfios, ca-n prima zi de şcoală,
Pe treapta Catedralei celei Sfinte.
Am multe-n gând şi urc anevoios,
Iar lupta-mi n-o pot scrie în cuvinte!

O uşă larg deschisă stă şi-aşteaptă,
Vecernia îşi cheamă tainic Dorul,
Iar clopotele-mbie la-nchinare.
Nepăsător mai trece călătorul!

Dar la căldura Casei Sale Sfinte
Sunt multe suflete ce se-ncălzesc,
Căci pentru ei, bătaia cea de clopot
Nu-i ora cinci, e un Îndemn Ceresc!

Pentru ei viaţa nu mai este goană
După averi, prin lumea de păcat,
Ci e o luptă dusă pân’ la moarte
S-adauge alt suflet câştigat!

Sunt oameni cari s-au dezbrăcat de sine
Şi-au îmbrăcat Cămaşa lui HRISTOS,
Şi au un Dor nebun de Veşnicie,
Doar Datoria Sfântă-i ţine jos!

Iar când cântări înalţă pe aripi de Iubire,
Simt un fior, şi-o lacrimă îmi scapă.
Ce caut printre îngeri, IISUSE, Domnul meu?,
Că viaţa mi-e lumească şi gura îmi e seacă!

O Sfântă Rugăciune m-apropie mai tare,
Parcă îi ştiu de undeva, din vis.
Să fie oare-aceştia cei care m-au purtat
Pe mine, slăbănogul, pe-al casei ‘coperiş?

Îţi mulţumesc, IISUSE, că m-ai trimis acolo,
E locul unde vreau mai des ca să ajung,
Că între fraţi e bine, şi linişte, şi pace,
Şi Crucea TA ne este comoară, şi nu jug!

Slăvit să fie DOMNUL!

Rugă pentru ai mei


Când am deschis întâia oară ochii,
aveai faţa scăldată-n lacrimi de bucurie…
Acuma, când îţi văd neliniştirea,
în ruga mea îmi pun toată iubirea
ca Domnul să îţi dea credinţa-n loc de teamă,
ţie, mamă!

Cu palme calde şi braţe vânjoase
mă aruncai în sus ca să prind Cerul,
iar azi ne salutăm mai bărbăteşte…
Eu ştiu că şi pe tine Domnul te iubeşte
şi îti va alunga-ntr-o zi patima toată,
ţie, tată!

Te văd în fiecare zi, îmi calci pe urme…
Ştiu că ţi-am arătat şi paşi greşiţi,
dar cred că voi trăi o bucurie,
întoarcerea la El, Lumina vie,
şi gând curat să-ţi dea în părtăşie
frate, ţie!

La tine-n casă înca e Icoana Lui.
Mă învăţai să-I zic o rugăciune…
De-atuncea tot I-am zis, şi ochii mi-a deschis,
şi-n rugăciunea-mi astăzi te cuprind,
şi-aş vrea şi pe bunicul să îl simt,
bunico, lângă tine!

Cu aceste rânduri vin la Tine, Doamne,
de-atâtea ori îi uit în rugăciune,
poate din griji prea multe pentru lume
sau poate din păcat ori nebunie,
dar am în suflet o nădejdie vie
că într-o zi de mare bucurie
îi vei chema şi pe ai mei să-Ţi fie
copii,Tie!

Slăvit să fie Domnul!

miercuri, 4 februarie 2009

Nu sunt poet.


Nu sunt poet…ci-un biet condei,
Ce-l ţii în Mâna Ta cea Sfântă,
Şi-atât de tare mă-nfior
Simţindu-Ţi urma cea adâncă
De piron!

Nu ştiu să scriu,n-am ştiut vreodata,
Dar, DOAMNE, când îmi dai căldura,
Cerneala parcă-mi clocoteşte
Şi-ncep s-aştern pe coala albă
Gând de Dor!

Cândva traiam printre minciuni,
Mă stăpâneau doar mâini nebune,
Şi zgârâiam caiete-ntregi,
Şi risipeam cerneala bună,
Fără rost!

Dar am găsit condeie fericite.
Scriau despre Lumina fără nor,
Vedeam că toate-s altfel decât mine
Şi mă-ntrebam : Cum poate-atinge Cerul
Scrisul lor?

Atunci simţit-am Mâna Ta cea caldă
Cum ai întins-o către mine-usor...
M-ai scos cu grijă din cealaltă palmă
Şi am văzut că pân’-atunci, o viaţă-ntreagă,
Am fost piron!

Acum îmi dăruieşti seri neuitate
Învăluite în parfum de tei,
Şi mă îndemni ca să îmi scriu minunea,
Cu lacrimi mari, ca să citească lumea,
Cum din piron, prin mila TA, IISUSE,
Azi sunt condei!

Slăvit să fie DOMNUL!