marți, 31 martie 2009

Oprean Corina, mama a doi copii, are nevoie urgentă de ajutorul nostru


ANUNŢ UMANITAR


Oprean Corina, mama a doi copii din localitatea Deva jud. Hunedoara are urgent nevoie de ajutorul dumneavoastră!
A fost diagnosticată cu o tumoare pe creier, care i-a rupt un vas de sânge, medicii din Timişoara unde este acum internată în stare gravă îi dau o şansă de 40% pentru a supravieţui, dar spun totodată că îi dau 90% şanse de a supravieţui dacă va face o intervenţie chirurgicală în Germania. Această operaţie nu se poate face în ţară, iar costul estimat este de 100000E.
Deoarece situaţia financiară a familiei nu-i permite plata intervenţiilor medicale, orice sumă din partea dumneavoastră este binevenită.

Pentru donaţii puteti folosi contul:

RAIFFEISEN BANK
Adresa : B-dul Iuliu Maniu nr. 18 , Deva, 2700 - jud Hunedoara
Tel: +40 254 213 911
Fax: +40 254 213 009
Link catre pagina oficiala : www.raiffeisen.ro

Oprean Samuel Cristian

Cont Euro: Cont IBAN: RO47RZBR0000060011138542 Unitate: 28-AGENT.DEVA
Cont Lei: Cont IBAN: RO74RZBR0000060009847665 Unitate: 28-AGENT.DEVA


P.S. Nu ezitaţi să trimiteţi anuţul mai departe şi cât mai repede!
Vă mulţumim!

Iată aici si alte detalii

Dumnezeu sa-i poarte de grija!

duminică, 15 martie 2009

Mâna întinsă


Oraşu-mi părea prea grăbit,
Tot omul era-n alergare,
Doar eu, pe stradă, liniştit:
„– Unde or vrea s-ajungă, oare?!“

Priveam prin ei, dar nu-i vedeam,
Căci unul trece, altul vine…
În gândul meu îi cântăream:
„– Ăştia-s mai păcătoşi ca mine!“

La colţ de stradă-o mână-ntinsă,
Primit-a câteva de-un leu;
E un bătrân cu barba ninsă…
„– Ăsta-i uitat de Dumnezeu!“

Mă conformez, doar sunt creştin,
Un om cu frica de poruncă,
Eu nu am sufletul hain:
„– De vrei mai mult, te du la muncă!“

Iar el dă necăjit din cap…
I-am dat un leu şi o ocară.
„– Numai aşa-i mai scoli din pat;
Ăştia sunt nişte pierde-vară!“

Îi mai arunc doar o privire,
Când văd pe tabla lui de lemn:
„Ţinta poruncii e Iubire!“
Iar lângă scris, al Crucii semn…

Chiar, ce-i Iubirea..? N-am simţit…
Cine-a dus Crucea? Ce sunt eu?
Nu-i îndeajuns cât m-am minţit?
Sunt eu datornic doar c-un leu?

Aştept acum, cu mâna-ntinsă,
Timpul cu mine s-a grăbit:
Sunt un bătrân cu barba ninsă
Ce-a judecat, dar n-a iubit…

Te-aştept, Iisuse, ca să vii
Să ma ridici de unde sunt!
Nu vreau decât să pot iubi
Cât voi mai fi pe-acest pământ…

duminică, 1 martie 2009

M A R T I S O R - de Traian Dorz



Va dedic tuturor aceasta poezie scrisa de fr. Traian Dorz
O primavara binecuvantata la toata lumea!!!!!
!


AS DORI SA POT TRIMITE CATRE TINE,
PLIN DE CANTEC, DE LUMINA SI DE DOR
ADEVARUL FRUMUSETILOR DIVINE,
IMPLETIT IN BUCURIILE SENINE..
MINUNAT, IUBIT SI VESNIC MARTISOR...

SI-AS DORI CA MANA MEA SA TI-L ASEZA
NU PE INIMA, CI-ACOLO-ADANC IN EA..
CA FRUMOASA SI CURATA S-O PASTREZA,
CA UN SOARE MINUNAT SA-TI LUMINEZE
SI SA-TI FACA FERICITA VIATA TA...

C-ADEVARUL E PODOABA MINUNATA
MAI DE PRET DECAT ORICARE TALISMAN
CARE NU SE INVECHESTE NICIODATA
SI-I DIN CE IN CE MAI BINECUVANTATA
SI-I DIN CE IN CE MAI SCUMPA, AN DE AN..

IAR IN ZIUA RASPLATIRII FERICITE
CAND VEDEA-VOM VESNICIA RASARIND
CAND CA MIILE DE STELE STRALUCITE
STRALUCI-VOR INIMILE PREAIUBITE
CERURILE MINUNATE-MPODOBIND.

PRINTRE ELE SI-AL TAU SUFLET SA RASARA
MINUNAT SI BINECUVANTAT ODOR
STRALUCIND CA PRIMA ZI DE PRIMAVARA
PE FRUMOSUL SAN AL CERULUI COMOARA,
UN CURAT, IUBIT SI VESNIC M A R T I S O R!!!!!!

de Traian Dorz
Sursa: aici