luni, 28 septembrie 2009

Dor de Soare...


Am auzit odată-un cânt
Ca murmurele de vecernii...
Desprins cu totul de pământ,
Pluteam ca fulgul alb al iernii.

Cândva un chip am admirat,
Mai luminos ca orice soare!...
Am plâns atunci înfiorat,
În cea mai sfântă sărbătoare.



Odată fruntea mi-ai atins
Cu roua caldă din privire,
De-atunci mi-e dorul meu nestins
De-ntâia, sfânta mea Iubire.

De când Te-am întâlnit, Iisus,
Ai pus în mine dor de Mire...
Tânjesc să fiu cu Tine Sus
Purtat în braţe de Iubire.

Dar, cât mai am aici de plâns,
Mai fă s-aud acea cântare...
Şi cu iubirile ce-am strâns
Fă să mă-nalţ în alba zare.

Să fiu mereu cu ele-n zbor
Atraşi de chipul Tău de Soare,
Plângând pe aripa de dor
Poeme albe de ninsoare.

Iar fruntea când ni-i săruta
Cu roua dorului din Tine,
Iisus, cu şoapte-Ţi vom cânta
Răpiţi, în armonii divine...




duminică, 20 septembrie 2009

Voi, frati


Voi, frati ai clipelor de Har
Ce v-am primit ca dar din Dar
Dintr-al Iubirii nehotar,
Mi-e dor de-al vostru cantec, iar..

Cand eram singur si stingher,
Voi, frati ai clipelor de Cer,
M-ati dus din iarna si din ger
In turma Blandului Oier..

Dintr-al pamantului abis
M-ati indrumat spre Paradis,
Voi, frati ai clipelor de Vis
Si vestitori Celui Trimis..

Ce minunat e-al vostru grai
Care rasuna peste plai,
Dragi suflete, Ceresc Alai,
Voi, frati ai clipelor de Rai!..

Slavit sa fie Domnul!

marți, 15 septembrie 2009

Din iubire de adevăr ( II )

"Fiul meu, alege numai binele adevărat,
tot ce numai pare bine, este-adeseori păcat

ce e bine-ntreg, se simte şi-l cunoaşte duhul tău,
ce doar pare, e-amăgire: crezi că-i bine, dar e rău"
(Traian Dorz)


Să fii minţit este cel mai grav act de trădare.„Toţi cunoaştem oameni care ne-au minţit. Dar prima oară, cu toţii ne întrebăm: «În legătură cu altceva m-ai mai minţit ?» Credibilitatea se construieşte ca un turn, cărămidă cu cărămidă. Minciuna scoate o cărămidă de la baza turnului. Asta e miza: credibilitatea.” (Michael Josephson)

Se întâmplă uneori să dăm crezare oricăror vorbe şi porniri, fără a cumpăni temeinic în faţa lui Dumnezeu ceea ce auzim sau vedem. Şi vai, de multe ori, cădem în cursa vrăjmaşului îmbrăţişând minciuna ca pe un adevăr. Iar după aceea ţinem cu înverşunare la părerea formată, fără a mai lua în seamă şi părerea altora.Se întâmplă deseori să vedem la cei din jurul nostru, mai degrabă lucrurile rele, decât cele bune. Să vedem paiul din ochiul altuia uitând de posibila bârnă din ochiul nostru.Se întâmplă - suntem plini de slăbiciuni, dar lucrul acesta nu ne împiedică să fim mai plini de înţelepciune, de chibzuinţă şi de smerenie. Cel ce iubeşte adevărul, nu se încrede în cuvintele oricui şi nu se lasă tras în cursa vrăjmaşului diavol, ducând vorba de ici-colo când aude zvonindu-se ceva. Dacă spunem că iubim adevărul şi că vrem să trăim în adevăr, atunci, ori de câte ori vom fi puşi în faţa unor lucruri de care nu avem cunoştinţă, oricât de pricepuţi ne-am vedea, să nu le ducem întâi la inimă ca nu cumva să o rănim din nechibzuinţă, îmbrăţişând o învăţătură străină sau o minciună.Când adevărul este pus la umbra unei îndoieli, şi nu numai atunci, să căutăm cu smerenie a ne sfătui cu fraţii. Atunci când luăm decizii de unii singuri, posibilitatea de a greşi este enorm de mare. Dar când venim cu nelămuririle noastre în faţa unui sfat frăţesc, a unui frate trecut prin viaţă, prin încercări, înţelept şi smerit, ne vom zidi pe temelia adevărului, vom lua hotărâri drepte, nepripite, iar conştiinţa noastră va fi curată şi se va bucura de mai multă pace înaintea lui Dumnezeu. Adevărul nu este greu de aflat pentru sufletul care se smereşte, căutându-l, dar:

"greu se află adevărul dacă umbli să-l găseşti,
îndrumat de îngâmfare ori de ambiţii fireşti..."
(Traian Dorz)

Facă Bunul Dumnezeu ca în orice clipă a vieţii noastre, liniştită sau învolburată, să putem spune şi noi cu poetul:
"Eu te voi iubi-n vecie, Adevărule iubit, chiar dacă-ascultând de tine prea ades am suferit, chiar de-aş fi mereu ca astăzi alungat şi prigonit, eu doresc să merg cu tine, Adevărule iubit, căci doar când sunt lângă tine cugetul mi-e liniştit! Amin.

vineri, 11 septembrie 2009

Din iubire de adevăr ( I )



"Pentru cuget vei da vamă
pentru gânduri vei da seamă,
fapte bune, fapte rele
mai târziu răspunzi de ele"

(Traian Dorz)



Vorba multă, chiar şi lipsită de răutate, uneori poate fi piatră de poticnire. Cine vorbeşte mult, imposibil să nu greşească - spune o vorbă din popor.
Se întâmplă de multe ori ca, din dorinţa de afirmare, să tragem concluzii pripite şi să ne amestecăm în lucruri care par că sunt duhovniceşti, dar în realitate sun fireşti. În întâlnirile noastre, chiar după Sf. Liturghie, bârfim cu atâta plăcere fără să ştim dacă ceea ce spunem este adevărat sau nu.
Tomas a Kempis ţine să ne spună că: " Năravul şi nepăsarea faţă de nepăsarea sufletului nostru ne trag de cele mai multe ori la limbuţie..."
Este timpul să analizăm cu atenţie viciul acesta care se cheamă "bârfă" şi toate urmările lui. Este timpul să fim mai veghetori şi să ne luăm mai în serios misiunea de creştini ortodocşi, adică de a fi dreptcredincioşi, vestindu-L pe Mântuitorul şi Jertfa Sa şi nu vorbăriile fără rost şi uşuratice.
Ori de câte ori avem ocazia, să vestim Evanghelia lui Hristos şi nu "evanghelia" noastră sau a lumii contemporane.
Să lăsăm curiozităţile problemelor cotidiene şi să-L aducem pe Hristos la oameni, iar pe oameni să-i aducem la Hristos. Făcând aşa, vorbele deşarte, neziditoare şi pierzătoare de suflet nu-şi vor mai avea loc pe buzele noastre.
Fie ca întodeauna cuvintele noastre să fie pline de dragoste, de bunătate şi în lumina sfântului Adevăr. Căci adevărul nu bârfeşte niciodată. Ci el ustură şi doare, dar e adevăr.

"Fiul meu, oricât de falnic duhul răului ţi-apare
ai curaj să spui în faţă adevărul sus şi tare. Îndrăzneşte, nu te teme şi vei birui-n ispită, căci a răului putere todeauna-i mărginită" (Traian Dorz)

Adevărul însă trebuie cercetat, să vedem dacă e întru totul adevărat, ca nu cumva să se transforme tot în bârfire. Să ne ferim deci de orice fel de vorbe neadevărate sau cu jumătăţi de înţeles, pentru a nu ne face părtaşi la stricăciunile ce vin o dată cu acestea: certusi, dezbinări, divorţuri, etc.
Odată deveniţi piatră de poticnire, ne vom împovăra cu un păcat mare şi vom pierde încredearea în faţa tuturor.

"Fiul meu, alege numai binele adevărat,
tot ce numai pare bine, este-adeseori păcat

ce e bine-ntreg, se simte şi-l cunoaşte duhul tău,
ce doar pare, e-amăgire: crezi că-i bine, dar e rău"
(Traian Dorz)

miercuri, 9 septembrie 2009

Şoapte...


( 5 septembrie 2009 – meditând la cât e de minunat să simţim prezenţa lui Dumnezeu!...)


Când nu Te simt aproape,

Plouă ierni sub pleoape...

Ning dureri în şoapte...


Când nu eşti lângă mine,

Iarna-n suflet vine...

Gerul zile ţine...


Când taci ca noaptea neagră,

Lacrima-i întreagă...

Inima-i beteagă...


Când zorii sunt în ceaţă,

Plâng de dimineaţă...

Roua mi-e pe faţă...


Dar când Te simt aproape,

Cresc cireşi sub pleoape,

Versu-mi cântă-n şoapte...


Când Tu eşti lângă mine,

Primăvara-mi vine...

Gândurile-s pline!...


De cânţi cu glas de stele

Zboară-n vis spre ele

Dorurile mele...


Când zorii sunt lumină,

Inima mi-e plină!...

Fruntea mi-o alină...


Când Ţi-ntâlnesc privirea,

Regăsesc Iubirea!...

Şi-mi trăiesc uimirea!


Şi-ngenunchez la Cruce

Cu o şoaptă dulce...

Veci nu m–aş mai duce...


Şi-ndrăznesc să Îţi şoptesc:

- Iisuse, Te iubesc!

- Iisuse, Te doresc!


sâmbătă, 5 septembrie 2009

O Minune


Candva doream un semn, o minune
Sa-mi arate, tacut, ca existi,
Ca nu-i doar tristete si ura pe lume,
Ca nu toti ochii de oameni sunt tristi..

As fi vrut sa Te vad doar o data
Sau rana din palma sa-Ti simt,
Ziceam ca-Ti voi darui viata-mi toata
Daca spusele Scripturii nu mint.

Ani de zile trait-am in ceata,
Suflet rece in trup inghetat,
Pana in ziua aceea din viata
Cand pe Cruce, rapus, Te-am aflat..

Mi-am vazut ale mele pacate
Cum bateau in trupu-Ti plapand
Multe cuie de chin si de moarte..
N-am putut, n-am putut sa nu plang!
.............................................................

Prietene, de cauti o Cale
Si vrei un indiciu, un semn,
Nu te 'ncrede-n stiinte banale,
Hai degraba sub Crucea din lemn..

Vei afla o taina-asa mare
Cum nu a gandit gandul tau:
Ca tu esti minunea din ranile Sale
Iar El e Minunea din sufletul tau!

Slavit sa fie Domnul

O, Iisuse, Tu, singurul Prieten al singurătăţii mele...


O, Iisuse, Tu, singurul Prieten al singurătăţii mele, ai milă totdeauna de dragostea mea, căci totdeauna este slabă...
Când este fericită, se pierde cu totul în bucuria ei şi uită că mai este încă pe pământ.

Atunci îşi descoperă tot lăuntrul şi îşi dăruieşte tot avutul cel mai de preţ, nemaiţinând seama că ar putea fi privită cu dispreţ, ca o uşuratică.
Sau bănuită de risipă, ca o nebună.
Când este mâhnită, iarăşi se pierde cu totul în durerea şi în lacrimile ei, uitând de orice trecut şi de orice viitor fericit.
Când îi vine un oaspete nou, se pierde cu totul în încrederea ei, uitând de toţi cei dinainte care au venit numai s-o jefuiască.
Atunci îşi întinde masa cea mai largă, cu dărnicia cea mai largă şi aşază în faţa oricui tot ce are mai bun în cămările sale.
Ca oaspetele să plece cât mai sătul şi cât mai mulţumit.
Nici mai gândindu-se că au fost atâţia dintre aceştia care i-au batjocorit dărnicia, numind-o nesocotinţă.
Când face cuiva o făgăduinţă, se pierde cu totul în grija de a şi-o împlini mai devreme şi mai mult chiar decât ar trebui.
Fără să se mai gândească la niciuna din ostenenile ori pagubele care o costă aceasta.
Când nu i se răspunde, se pierde cu totul în a-şi găsi numai ei vreo vină pentru tăcerea nedreaptă.
Iar dacă nu îşi află vina căutată – şi-o inventează, numai spre a nu-şi opri niciodată, asupra nimănui, vreo bănuială că a înşelat-o.
Când trebuie să se întoarcă singură de acolo de unde se aşteaptă să plece însoţită, sau când trebuie să culeagă un spin în loc de o floare şi o rană în loc de mângâiere, sau când trebuie să îşi aducă înapoi darul neprimit – în loc să aducă o îmbrăţişare plină de recunoştinţă, sau când trebuie să însoţească un sicriu în loc de un steag şi să plângă pe o piatră în loc de un umăr, sau când trebuie să strângă o bănuială, în loc de o încredinţare şi o teamă în loc de o siguranţă, sau când trebuie să plece însetată chiar de lângă izvorul până la care a răzbătut cu nespuse primejdii şi osteneli,
ai milă atunci totdeauna, Preaiubitul meu, de inima mea slabă!
Înnoieşte-mi de fiecare dată încrederea în iubirea Ta!
Şi în însuşirea tuturor semenilor mei de a putea iubi cu adevărat.
Fă ca dragostea celor puţini, care îmi sunt alături, să-mi fie de un preţ mai mare decât toată ura celor mulţi, care îmi sunt împotrivă.
Fă ca preţuirea celor cinstiţi să-mi fie mai însemnată decât dispreţul tuturor celorlalţi.
Fă ca amintirea tuturor bucuriilor pe care le-am avut să-mi fie mai mare decât oricare durere şi dezamăgire pentru cele pierdute.
Fă ca dulceaţa dragostei adevărate să-mi fie mai netrecătoare decât amărăciunea celor ce m-au înşelat, şi clipele strălucite, petrecute pe munte cu Tine, să-mi fie o răsplătire nespus mai grea decât toţi anii îndelungaţi târâţi în întuneric printre monştri.
Că prin toate acestea, Tu
i-ai dat iubirii mele sau i-ai luat ceva, numai ca să o faci mai frumoasă.
AMIN!


de Traian Dorz

miercuri, 2 septembrie 2009

Sonetul unui strop de rouă


( 29 august 2009 – uimită de cuibărirea Soarelui în stropul de rouă, în lacrima mea...
în lacrima ta…)



Îmbrăţişarea zorilor albaştri
A plâns senin în stropul Tău de rouă
Şi din lumina zilei, rază nouă
S-a cuibărit de dorul după aştri.

Şi stropul Tău a devenit un soare
Topind în tină sevele iubirii,
Înmiresmând cu dorul nemuririi
Petala albă fără de culoare.

Tu plângi încet în zâmbet de parfumuri,
Şi inima-mi tresare-nfiorată
Păşind timid pe-ale iubirii drumuri...

Când dorul meu Te va cuprinde-odată,
Vei înflori de prin cenuşi sau fumuri,
Frumoasă lăcrimioară parfumată!