n-am timp!

Aş vrea să iubesc,

dar nu îndrăznesc...
Nu pot să gândesc;
sunt prea încărcat
de păcat
şi n-am timp
de rugă...
Sunt pe fugă.

Aş vrea să iubesc,
dar nu îndrăznesc
spre Scripturi să privesc...
Nu pot să citesc;
sunt prea ocupat,
şi n-am timp
de învăţat...
Sunt atât de stresat!

Aş vrea să iubesc,
dar nu îndrăznesc
să chem într-ajutor
un frate, un păstor,
căci n-am timp
de vorbit;
sunt prea obosit
de cât am muncit.

.....

,,-Doamne, n-am timp!"
am spus supărat,
uitând vinovat
că Tu mi l-ai dat!

Când trandafirii înfloresc

Când trandafirii înfloresc,
o mare taină-n ei s-arată...
Când trandafirii înfloresc
toti cei ce-aşteaptă şi iubesc,
aud un susur îngeresc
din primăvara neuitată...

Era o zi cu cer senin,
cu-aceleaşi flori si ramuri ninse,
era o zi cu cer senin,
când de pe-acest pământ străin,
se inălţa atât de lin
Iisus cu braţele întinse.

Erau si-atuncea flori de nea,
şi flori de sânge şi de soare.
Erau si-atuncea flori de nea,
când Cel căzut sub crucea grea,
atât de liniştit urca
spre galaxii nepieritoare.

Se inălţa spre nepătruns,
spre scânteierile gigante,
se inălţa spre nepătruns...
Iar când pe boltă a ajuns,
un abur palid L-a ascuns,
ca un reflex de diamante.

Si-atunci o şoaptă se-auzi,
un glas de înger în grădină.
Şi-atunci o şoaptă se-auzi:
„Acest Iisus va reveni
la fel cum în această zi
s-a înălţat către lumină”.

De-aceea an de an privesc
- şi gând cu gând mereu se-ntreabă -,
de-aceea an de an privesc
şi-aş vrea să strig, dar nu-ndrăsnesc,
...când trandafirii înfloresc...
„o, vino, Doamne, mai degrabă !”

(Costache Ioanid)

PS. Mulţumesc, Dorin, de invitaţie!

Dorul de dragoste este dragoste

Dorine, ma simit onorat de invitatia facuta de a posta pe blogul tau. Dupa cum ai putut observa deja de pe blogul meu, avem cam aceleeas doruri, deaceea permite-mi ca pentru inceput sa scriu ceva despre dor.

Pentru inceput sa-l lasam pe Noica sa ne spuna, ce este dorul:
"Virtutile lui sunt deosebite, cu adevarat imparatesti: e un cuvint tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simpla compunere a lor; e un cuvint al deschiderii si totodata inchiderii unui orizont; unul al intimitatii cu departarile, al aflarii si cautarii; un cuvint al stiutului si nestiutului, al limitatiei si nelimitatiei, al concretului si abstractului, al atractiei de ceva determinat si al pierderii in ceva indeterminat. Are o splendida suveranitate in el, dar e un cuvint al inimii numai, si nu al gindului, dupa cum e un cuvint al visului, si nu intotdeauna al faptei. ........te poarta cind spre trecut, cind spre viitor, te incarca si de regrete si de speranta, iti face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa induri. A plecat de la durere si a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a ramas prins de suflet"

M-am gandit la acest subiect pentru ca, sincer, imi e dor de multe stari, de multi prietenii....dorul il simt ca pe un sentiment frumos, chiar daca uneori doare, durerea lui nu ucide! El imi aminteste ca sunt viu, ...este amintirea clipelor frumoase petrecute impreuna cu cei dragi.

Parintele Dumitru Staniloare spunea:"Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gândirea cu plăcere la fiinţa iubită, dar depărtată; nu e numai simţirea unei necesităţi de a fi cu ea; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorită distanţei şi trebuinţei de ea. Ci în dor e prezentă într-un fel propriu şi în grad foarte intens o duioşie, un sentiment indescriptibil, în care inima se topeşte de dragul fiinţei iubite. Dorul e apropiat de tandreţe, dar are un caracter mai spiritual decât aceasta. Dorul e duioşia distanţei, frânată de meditaţie. Dorul e mărturia comuniunii adânci, duioase şi lucide...."

Cu un an in urma citisem pe net urmatoarele ganduri:
"mi-e dor sa-mi iei greutatile vietii de pe umeri, mi-e dor sa-mi alini suferintele si sa-mi gonesti supararile cu o simpla mangaiere mi-e dor sa ma iei in brate cand ma lovesc, mi-e dor sa suflii peste rani, mi-e dor sa-mi stergi lacrimile de amar si sa gonesti raul de langa mine cu o singura incruntare mi-e dor sa ma strangi la pieptul tau si sa-mi soptesti cuvinte de imbarbatare mi-e dor de strangerea de mana ce-mi dadea curaj sa pasesc in noapte pe strazi intunecate mi-e dor de glasul ce ma chema cu drag si-mi rostea atat de bland numele mi-e dor de mustrarea primita dupa fiecare boacana, mi-e dor de mana ce-mi ciufulea parul mi-e dor de ochii ce ma cautau ingrijorati prin marea de copii, mi-e dor sa citesc grija ce-mi era dedicata …si ma facea sa ma simt iubita mi-e dor de sentimentul de siguranta trait langa tine ..mi-e dor de tot ce reprezinti si pentru toate astea nu mi-e rusine de lacrima ce cade mi-e dor de tine mama!"( NICOLL - Scrisori niciodata trimise)
Citindu-le si recitindu-le spun si eu astazi:
mi-e dor de anii copilariei........
.mi-e dor de zilele acelea cand nu stiam ce-i grija zilei de maine,....
mi-e dor sa fiu curat sufleteste si impacat cu Dumnezeu...
mi-e dor, să pot să zâmbesc fara umbre...

Mama mea, a plecat la cer in ziua in care implineam un an, mi-e tare dor de ea! Stiu ca ma vegheaza de acolo de sus, ceea ce face dorul si mai mare, mi-e dor de clipa intalnirii, de clipa cand sarutandu-i mana si privindo in ochi sa-i spun: "Mama - MULTUMESC"

Pamantul fara apa(omul fara Dumnezeu)

Pământul suspină, sleit şi crăpat,
Sămânţa se uscă în glie,
Ţăranul îşi plânge tot ce-a semănat:
„– De ce nu mai plouă, Ilie?“

Ogorul uscat zici că-i mare de scrum,
În zare e numai pustie,
Verdeaţa se stinge-necată de fum,
„– De ce nu mai plouă, Ilie?“

Nu creşte vreo poamă în pomii bătrâni,
Se chinuie strugurii-n vie,
Abia mai e apă-n adânc de fântâni,
„– De ce nu mai plouă, Ilie?“

Pe cer nu se vede nici urmă de nor,
Doar globul luminii-aurie
Necum săturată să ardă pe om,
„– De ce nu mai plouă, Ilie?“

„– O, Doamne, priveşte spre ei cum se zbat
Şi fă să-Ţi dea laudă Ţie,
Îndură-Te, Doamne, de lutul secat!“
Cu lacrimi se roagă Ilie…

Şi Domnul ascultă pe cel credincios
Căci norii se varsă-n câmpie,
O rugă se ’nalţă spre ceruri, frumos:
„– Să fii lăudat!... Slavă Ţie!“

Piatra

"Cand m-am desprins din muntele cel mare
Nu stiam despre om sau despre viata,
Veneam in jos ,prin ploaie si prin ceata ,
Sfarsindu-mi razvratirea intr-o vale...

Nu cunosc vremea ce-am petrecut cazuta,
Dar stiu ca intr-o zi cu aspru vant
M-au impins niste oameni pe-un mormant,
Celui Infasurat sa fiu reduta...

Stateam acolo,parca implinita
Ca mi-am gasit pe lumea asta rostul
"-Nicicum n-am sa descopar adapostul,
Cu orice pret ,chiar de voi fi zdrobita...!"
...................................................................

Dar intr-o noapte s-a 'ntamplat Minunea
De care pana astazi se vorbeste,
Multi dintre oameni zic ca-i doar poveste,
Eu zic ca-i Taina care-a scapat lumea.

In intuneric ,simtit-am o Lumina
Cum n-am simtit vreodata nici la soare,
Raze de viata se-apropiau din zare,
Iar pestera de Slava era plina..

Omul cel invelit in panza alba
S-a ridicat ,cu Fata-I luminata,
Si bucuria-aceasta minunata
O cantau ingerii din nai si harfa..

"-A inviat Viata si Iubirea ,
El biruieste tot ce-nseamna moarte!"
Cu pas smerit m-am dat atunci deoparte
Fiorul Sfant mi-a atins impietrirea...
........................................................................

O ,daca as avea genunchi ,ca tine,
'Naintea Lui m-as inchina mereu,
'Naintea Mielului lui Dumnezeu
Care te-s scos din iadul cu suspine...!

O ,daca as putea vorbi ,ca tine,
Pe buze as purta Numele Lui,
Si as vesti minunea orisicui ,
Caci Domnul ti-a facut atata bine...!

O ,de-as avea maini ,sa lucru pentru frati ,
Cum tu-ai putea ,cum ar dori Iisus ,
M-as osteni ,lucrand pan' la apus ,
Pentru cei suferinzi si 'nfometati...!

Dar eu sunt piatra ,si-mi pare asa rau ...
Ma rog ca tu ,care-ai gasit Iertare ,
Sa O traiesti in lumea asta mare..
De-acum eu tac ,te las , e randul tau..."

De-as sti…

De-as sti sa cant ,Ti-as canta numai Tie
Cantari frumoase ,de dragoste si dor,
Si le-as inmiresma in bucurie
Spre a fi mangaiere tuturor!

De-as avea voce limpede si lina
Sa o revars in case tulburate,
Mi-Ai fi izvor de liniste divina,
Ti-as fi ulcior ce-adapa inimi insetate!

De mi-ar fi glasul bland si iubitor
L-as inalta in psalmi spre Tronul Sfant,
Dorind sa-mi fie vesnic calator
Cu lauda spre Cer ,dinspre pamant!

De-as stapani o harfa sau un nai
Ce minuni ,Doamne ,Ti-as putea aduce,
As spune-asa de multe fara grai,
Ti-as canta Maretia-n sunet dulce!

Dar toate-aceste nu stiu sa le fac,
Cantarea mea e numai plans amar
Ce izvoraste din munte de pacat,
Nu am nici lacrimi sa-Ti aduc macar…

Mi-e glasul slab,si ragusit si trist
Tacerea Te lauda mai mult ca robul Tau…

Ajuta-mi , Doamne , sa-Ti slujesc smerit,
Si canta Tu ,Iisuse,sufletului meu…!