Făptura cea nouă

Făptura cea nouă-ai născut-o din Duh,
Ai suflat peste mine iertare,
Să urc nu-mi păsa spre al lumii văzduh,
Mai liber ca vântul simţeam al meu trup…
Duhul Tău, lutul meu, ce-ndurare!

Dimineaţa-mi părea ca-nceputul de Rai,
Alergam doar cu Tine prin rouă,
Teamă Sfântă primeam din al Cărţii Sinai,
Bucurie şi cânt din al florilor grai,
Pentru mine, făptura cea nouă...

Făptura cea nouă-ai purtat-o prin nor
Sau prin cerul senin de iubire,
„– Prin bune şi rele cu Tine-am să zbor
Căci Tu din tâlhar m-ai făcut drag odor!“
Jertfa Ta, plânsul meu, ce simţire!

Acum, toate-acestea le simt ca pe-un gând,
Ca pe-un vis şi-s alături de Tine…
Făptura cea nouă, căzută-n pământ,
Răzbate cu greu între cer şi mormânt,
Crucea Ta, crucea mea, ce suspine...!

Iar noaptea când vine, hotar peste vreme,
De fulgeră, tună sau plouă,
M-aştern pe genunchi şi tot trupul îmi geme,
Când spui, mă-nfioară: „– Eu sunt, nu te teme!“
Doar mie, făptura cea nouă...