duminică, 12 septembrie 2010

Dă-Mi un minut..

"Dă-Mi un minut din viaţa ta,
Eu îţi voi da o Veşnicie..
Fă doar un pas în calea Mea,
Eu am să fac spre tine-o mie..

Şi un cuvânt de Mi-ai şopti,
O rugă calda,'nlăcrimată,
Căzut, cum eşti, te voi găsi
Si iţi voi lua povara toată..

Numai un petic de pământ
De ţi-ar fi loc de rugăciune,
Te voi purta prin Cerul Sfânt,
Schimbându-ţi lacrima-n minune..

Priveşte-Mă numai puţin
Cum zac pe Crucea de suspine
Ca să-nţelegi ce Preţ Divin
Am plătit singur pentru tine..

Căci te iubesc cum n-Am iubit
Nicicând, pe nimeni, niciodată..
Odorul Meu cel mult dorit,
Cântarea Mea cea necântată!.."

2 comentarii:

  1. Superba poezie!

    Mi-a placut mult comentariul tau de pe blogul Adrianei, referitor la baiatul tau, Andrei. Si am intrat si la tine, am citit poezii, iar aceasta mi-a placut in mod deosebit.

    RăspundețiȘtergere
  2. Este atâta pace în fereastra ta!
    La mulți ani!

    RăspundețiȘtergere