Daca m-as apuca sa scriu cum anume sa ne rugam, ar fi o treaba peste masura de usoara. De ce? - m-ati intreba imediat. Iar eu v-as raspunde, fara sa ma ostenesc prea mult, ca este cel mai usor sa scrii despre rugaciune!
Dar ce este mai greu? Mai greu este sa-ti pui genunchiul la rugaciune si sa faci aceasta in mod serios si cu ravna. Am ajuns in cateva adunari de la Oastea Domnului unde erau doara o mana de suori batrane si nu avea cine sa la marturiseasca din Sfanata Scriptura si plecand de acolo mi-am dorit mereu sa ma intorc sa fiu in genunchi, alaturi de ele, in biserica, in timpul slujbei, in timpul adunarii. Sa stau intre ele, sa ma bucur si sa ma umplu de credinta si de rugaciunea lor curata si sincera. Pot spune ca am invatat si invata sa ma rog de la astfel de oameni simplii dar iubiti de Dumnezeu.
"Rugaciunea este rodul bucuriei si al multumirii. Rugaciunea sete alungarea intristarii si a dscurajarii!" Asa scrie Evagrie Ponticul pentru cei de atunci si cei de astazi! Daca s-ar face rugaciuni cu credinta, altfel ar fi lumea in care traim!
Cum sa ne rugam? Cu staruinta si curaj! Cu inima curata! Iertand tuturor toate! Cu inima infranta si smerita! "Doamne, strigat-am catre Tine, auzi-ma!" Asa a fost David, strigand catre Dumnezeu! Asa ne va auzi si pe noi!
Ce comoara este rugaciunea! prin rugaciune dobandim ORICE de la Domnul, toate lucrurile bune, biruind orice ispita, orice necaz, orice mahnire ...
In Scara Sfantului Ioan Scararul se spune: "Rugaciunea este intarirea lumii", deci oamenii care se roaga intr-un fel sustin lumea aceasta. Ei Il fac pe Dumnezeu milostiv fata de lumea aceasta. Sigur ca Dumnezeu, daca a creat lumea aceasta, vrea sa fie milostiv fata de lume si s-o intareasca, dar contribuim si noi la intarirea lumii cu rugaciunea pe care o facem, rugaciunea fiind nu numai un mijloc de imbunatatire personala, ci si un mijloc de imbunatatire a societatii in care traim.
Rugaciunea are foarte mare importanta pentru lume in general, ca si pentru persoanele singuratice, in special; pentru cei sanatosi si in buna stare, ca si pentru cei bolnavi si in suferinta. Numai ca nu trebuie sa ramanem doar la rugaciune cand e nevoie de mai mult decat de rugaciune.
In Pateric se spune ca un parinte, care era mai mare peste o obste de zece insi, se ruga lui Dumnezeu ca si in viata de dincolo de mormant sa fie si ucenicii impreuna cu el. Conditia pentru aceasta a fost stabilita prin minune dumnezeiasca: "Sa fie ucenicii la masurile parintelui"; si atunci vor putea fi impreuna in vesnicie. In viata aceasta pamanteasca s-a constatat ca ucenicii nu erau la masurile parintelui, caci ei n-au ajutat pe un bolnav pe care l-au gasit pe cale, pe cand parintele, cu toate ca era singur, si-a dat toata silinta sa-l ajute pe acel bolnav, care de fapt nu era un bolnav obisnuit, ci era ingerul lui Dumnezeu, inchipuit intr-un bolnav fara ajutor.
Este interesant de observat ca cei zece ucenici ai parintelui, desi erau cu totii impreuna, nu s-au simtit indemnati sa faca ceva concret pentru cel ce se intamplase a le fi in cale, in timp ce parintele, singur fiind, s-a gandit sa-l transporte in spate si sa nu-l lase acolo unde il intalnise.
Pe mine, de la prima lectura a acestui pasaj din Pateric, m-a surprins felul cum a intampinat bolnavul de pe cale constatarea celor zece ucenici, ca n-au ce sa faca cu el. Bolnavul, ca si cum ar fi fost de acord cu ei, ca intr-adevar n-au cum sa-l ajute, a zis: "Duceti-va si rugati-va pentru mine". Mie, acest cuvant a continuat sa-mi ramana in minte ca o ironie. Bineinteles, are si rugaciunea rostul ei, dar ea nu inlocuieste si nu suplineste ceea ce s-ar mai putea face si ceea ce ar mai trebui facut, adica mila, ajutorul material efectiv.
Rugaciunea in care nu-ti pui inima pentru aproapele nu-i rugaciune, ci formalitate si profesionalism. Numai la rugaciune putem sa stim ce legatura avem cu Dumnezeu, ce legatura avem cu oamenii. In rugaciune ne apar fel de fel de ganduri care arata cine suntem si ce suntem.
Iata ce frumos ne spune Sf. Ioan Gura de Aur, despre rugaciune: "...Ceea ce-i temelie pentru o casă, aceea-i rugăciunea pentru suflet. Toţi trebuie să punem întâi în suflete rugăciunea ca pe o rădăcină, ca pe o temelie, pe care să zidim apoi cu râvnă şi curăţia, şi blândeţea, şi dreptatea, şi grija de săraci, şi toate legile lui Hristos, pentru ca, trăind după ele, să dobândim bunătăţile cele cereşti cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui, împreună cu Sfântul Duh, slavă şi putere în vecii vecilor! Amin."
Uneori pornesc din sufletul nostru rugăciuni adânci şi fierbinţi, dar din cuprinsul lor nu se pot se pot desluşi nici numai cereri, nici numai mulţumiri.
Spre exemplu:
De ce ne simţim datori să înălţăm rugăciuni către Dumnezeu, când privim un răsărit sau un apus de soare? Dar când privim la frumuseşea neântrecută a primăverii? Dar când ne dăm seama de frumuseţea şi măreţia lumii?.....Pentru că vedem în toate acestea, mărirea şi puterea lui Dumnezeu
Inchei cu un citat din Parintele Dumitru Staniloae:
Dar ce este mai greu? Mai greu este sa-ti pui genunchiul la rugaciune si sa faci aceasta in mod serios si cu ravna. Am ajuns in cateva adunari de la Oastea Domnului unde erau doara o mana de suori batrane si nu avea cine sa la marturiseasca din Sfanata Scriptura si plecand de acolo mi-am dorit mereu sa ma intorc sa fiu in genunchi, alaturi de ele, in biserica, in timpul slujbei, in timpul adunarii. Sa stau intre ele, sa ma bucur si sa ma umplu de credinta si de rugaciunea lor curata si sincera. Pot spune ca am invatat si invata sa ma rog de la astfel de oameni simplii dar iubiti de Dumnezeu.
"Rugaciunea este rodul bucuriei si al multumirii. Rugaciunea sete alungarea intristarii si a dscurajarii!" Asa scrie Evagrie Ponticul pentru cei de atunci si cei de astazi! Daca s-ar face rugaciuni cu credinta, altfel ar fi lumea in care traim!
Cum sa ne rugam? Cu staruinta si curaj! Cu inima curata! Iertand tuturor toate! Cu inima infranta si smerita! "Doamne, strigat-am catre Tine, auzi-ma!" Asa a fost David, strigand catre Dumnezeu! Asa ne va auzi si pe noi!
Ce comoara este rugaciunea! prin rugaciune dobandim ORICE de la Domnul, toate lucrurile bune, biruind orice ispita, orice necaz, orice mahnire ...
In Scara Sfantului Ioan Scararul se spune: "Rugaciunea este intarirea lumii", deci oamenii care se roaga intr-un fel sustin lumea aceasta. Ei Il fac pe Dumnezeu milostiv fata de lumea aceasta. Sigur ca Dumnezeu, daca a creat lumea aceasta, vrea sa fie milostiv fata de lume si s-o intareasca, dar contribuim si noi la intarirea lumii cu rugaciunea pe care o facem, rugaciunea fiind nu numai un mijloc de imbunatatire personala, ci si un mijloc de imbunatatire a societatii in care traim.
Rugaciunea are foarte mare importanta pentru lume in general, ca si pentru persoanele singuratice, in special; pentru cei sanatosi si in buna stare, ca si pentru cei bolnavi si in suferinta. Numai ca nu trebuie sa ramanem doar la rugaciune cand e nevoie de mai mult decat de rugaciune.
In Pateric se spune ca un parinte, care era mai mare peste o obste de zece insi, se ruga lui Dumnezeu ca si in viata de dincolo de mormant sa fie si ucenicii impreuna cu el. Conditia pentru aceasta a fost stabilita prin minune dumnezeiasca: "Sa fie ucenicii la masurile parintelui"; si atunci vor putea fi impreuna in vesnicie. In viata aceasta pamanteasca s-a constatat ca ucenicii nu erau la masurile parintelui, caci ei n-au ajutat pe un bolnav pe care l-au gasit pe cale, pe cand parintele, cu toate ca era singur, si-a dat toata silinta sa-l ajute pe acel bolnav, care de fapt nu era un bolnav obisnuit, ci era ingerul lui Dumnezeu, inchipuit intr-un bolnav fara ajutor.
Este interesant de observat ca cei zece ucenici ai parintelui, desi erau cu totii impreuna, nu s-au simtit indemnati sa faca ceva concret pentru cel ce se intamplase a le fi in cale, in timp ce parintele, singur fiind, s-a gandit sa-l transporte in spate si sa nu-l lase acolo unde il intalnise.
Pe mine, de la prima lectura a acestui pasaj din Pateric, m-a surprins felul cum a intampinat bolnavul de pe cale constatarea celor zece ucenici, ca n-au ce sa faca cu el. Bolnavul, ca si cum ar fi fost de acord cu ei, ca intr-adevar n-au cum sa-l ajute, a zis: "Duceti-va si rugati-va pentru mine". Mie, acest cuvant a continuat sa-mi ramana in minte ca o ironie. Bineinteles, are si rugaciunea rostul ei, dar ea nu inlocuieste si nu suplineste ceea ce s-ar mai putea face si ceea ce ar mai trebui facut, adica mila, ajutorul material efectiv.
Rugaciunea in care nu-ti pui inima pentru aproapele nu-i rugaciune, ci formalitate si profesionalism. Numai la rugaciune putem sa stim ce legatura avem cu Dumnezeu, ce legatura avem cu oamenii. In rugaciune ne apar fel de fel de ganduri care arata cine suntem si ce suntem.
Iata ce frumos ne spune Sf. Ioan Gura de Aur, despre rugaciune: "...Ceea ce-i temelie pentru o casă, aceea-i rugăciunea pentru suflet. Toţi trebuie să punem întâi în suflete rugăciunea ca pe o rădăcină, ca pe o temelie, pe care să zidim apoi cu râvnă şi curăţia, şi blândeţea, şi dreptatea, şi grija de săraci, şi toate legile lui Hristos, pentru ca, trăind după ele, să dobândim bunătăţile cele cereşti cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui, împreună cu Sfântul Duh, slavă şi putere în vecii vecilor! Amin."
Uneori pornesc din sufletul nostru rugăciuni adânci şi fierbinţi, dar din cuprinsul lor nu se pot se pot desluşi nici numai cereri, nici numai mulţumiri.
Spre exemplu:
De ce ne simţim datori să înălţăm rugăciuni către Dumnezeu, când privim un răsărit sau un apus de soare? Dar când privim la frumuseşea neântrecută a primăverii? Dar când ne dăm seama de frumuseţea şi măreţia lumii?.....Pentru că vedem în toate acestea, mărirea şi puterea lui Dumnezeu
Inchei cu un citat din Parintele Dumitru Staniloae:
"L-am cautat pe Dumnezeu in oamenii din satul meu. Apoi in carti, in idei si simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Intr-o zi am descoperit in scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii ca e cu putinta sa-L intalnesti pe Dumnezeu in mod real prin rugaciune. Si atunci L-am auzit spunandu-mi: indrazneste sa intelegi ca te iubesc. Atunci, cu rabdare, m-am pus pe lucru. Astfel am inteles treptat ca Dumnezeu este aproape, ca ma iubeste si ca umplandu-ma de iubirea Lui, inima mea se deschide celorlalti. Am inteles ca iubirea e comuniunea cu Dumnezeu si cu celalalt. Si ca fara aceasta comuniune, lumea nu e decat tristete, ruina, distrugere, masacre. Sa vrea numai, lumea, sa traiasca in aceasta iubire, si atunci ar cunoaste viata vesnica."
