Mâna întinsă

Oraşu-mi părea prea grăbit,
Tot omul era-n alergare,
Doar eu, pe stradă, liniştit:
„– Unde or vrea s-ajungă, oare?!“

Priveam prin ei, dar nu-i vedeam,
Căci unul trece, altul vine…
În gândul meu îi cântăream:
„– Ăştia-s mai păcătoşi ca mine!“

La colţ de stradă-o mână-ntinsă,
Primit-a câteva de-un leu;
E un bătrân cu barba ninsă…
„– Ăsta-i uitat de Dumnezeu!“

Mă conformez, doar sunt creştin,
Un om cu frica de poruncă,
Eu nu am sufletul hain:
„– De vrei mai mult, te du la muncă!“

Iar el dă necăjit din cap…
I-am dat un leu şi o ocară.
„– Numai aşa-i mai scoli din pat;
Ăştia sunt nişte pierde-vară!“

Îi mai arunc doar o privire,
Când văd pe tabla lui de lemn:
„Ţinta poruncii e Iubire!“
Iar lângă scris, al Crucii semn…

Chiar, ce-i Iubirea..? N-am simţit…
Cine-a dus Crucea? Ce sunt eu?
Nu-i îndeajuns cât m-am minţit?
Sunt eu datornic doar c-un leu?

Aştept acum, cu mâna-ntinsă,
Timpul cu mine s-a grăbit:
Sunt un bătrân cu barba ninsă
Ce-a judecat, dar n-a iubit…

Te-aştept, Iisuse, ca să vii
Să ma ridici de unde sunt!
Nu vreau decât să pot iubi
Cât voi mai fi pe-acest pământ…