Pământul suspină, sleit şi crăpat,
Sămânţa se uscă în glie,
Ţăranul îşi plânge tot ce-a semănat:
„– De ce nu mai plouă, Ilie?“
Ogorul uscat zici că-i mare de scrum,
În zare e numai pustie,
Verdeaţa se stinge-necată de fum,
„– De ce nu mai plouă, Ilie?“
Nu creşte vreo poamă în pomii bătrâni,
Se chinuie strugurii-n vie,
Abia mai e apă-n adânc de fântâni,
„– De ce nu mai plouă, Ilie?“
Pe cer nu se vede nici urmă de nor,
Doar globul luminii-aurie
Necum săturată să ardă pe om,
„– De ce nu mai plouă, Ilie?“
„– O, Doamne, priveşte spre ei cum se zbat
Şi fă să-Ţi dea laudă Ţie,
Îndură-Te, Doamne, de lutul secat!“
Cu lacrimi se roagă Ilie…
Şi Domnul ascultă pe cel credincios
Căci norii se varsă-n câmpie,
O rugă se ’nalţă spre ceruri, frumos:
„– Să fii lăudat!... Slavă Ţie!“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu